De ce mă simt în ilegalitate ?

La un moment dat mi-am spus că nu voi mai vorbi despre sărăcie, corupţie pentru că am obosit, m-am plictisit şi oricum nu are rost, corupţia a devenit firească, e a noastră, e cu noi şi ca să trăim bine trebuie să fim corupţi.
Nu am putut să cedez însă  şi  m-am revoltat din nou. Nu cu gândul că aş fi unul dintre cei care o vor stârpi, ci pur şi simplu din principiu, pentru că, în naivitatea mea, tot mai sper într-o societate dreaptă şi bună. Am continuat deci să-i fiu adversar chiar cu riscul  problemelor generate de acest subiect, de la atitudini ostile până la a fi urmărit pentru că îţi permiţi să judeci. Fireşte, corupţia este delicată nu poţi să te iei de ea aşa…
În toţi aceşti ani, abia acum conştientizez că vorbind despre corupţie mă simt singur şi în ilegalitate. Mă simt în ilegalitate într-o situaţia paradoxală – în care ilegalitatea e la putere iar legalitatea se află în afara sistemului. Nu am reuşit să fac adepţi, să fiu urmat, să mi se alăture înşi, să milităm împreună. Deşi aceşti oameni îţi dau dreptate, preferă să rămână în suferinţa lor târâtoare, să fugă, să se ascundă, să nu se contamineze, pentru că şi ei simt că adevărul şi dreptatea au intrat în ilegalitate. Cine ar fi crezut cu 22 de ani în urmă că ne aflăm aici, cu povara minciunii, a corupţiei? Că aceşti conducători nu încetează în a ne umili prin imoralitatea lor?
Am visat la o revoluţie adevărată (şi încă mai visez), dar nu una cu vărsare de sânge, ci o revoluţie a binelui, în care statul să-şi asume orice cetăţean, (nu doar legi care-i reprimă drepturile). Trăiesc cu speranţa că nu putem rămâne indiferenţi la nesfârşit.

 

Şi câteva poeme în care mă regăsesc…

Dar divin
Mă aştern la Picioarele Tale, Doamne
pentru că azi M-ai îmbrăcat
cu Chipul Tău
si am putut să trec peste mine
peste această durere care sunt Eu
Mă aştern la Picioarele Tale, Doamne
pentru că azi Tu sunt Eu
vreau să calc un Pământ Nou
fără durere şi strigăte
de ajutor
Doamne, cât de mult îmi doresc
să rămân în această haină a Iubirii
a Chipului Tău

Mărturisire
Am stat cu Fiinţele Tale, Doamne
Şi am ridicat tonul uneori
m-a indignat impresia lor
de fericire şi nemurire
M-ai făcut să gust, să gust fără oprire
din această lume
şi mi-am dat seama
că trebuie să ai cel puţin
un proces de conştiinţă
ca să fii fericit
să priveşti măcar o dată pe celălalt în ochi
şi să te îndrebi cine sunt ?

Regăsire
Am urcat dealul Istriţa
ca să ajung la stele
şi  m-am atins de ele
de atâtea ori
ca de o poamă coaptă
De atunci
sunt mereu flămând
şi urc tot mai mult dealul
ca să mă satur de poame
şi de aproapele Meu

A venit vremea
să-mi trăiesc adevărata Privire
să-mi dau învelişul la o parte
să arat lumea din care vin
să trezesc Pământul din adormire
să îi dezvălui faşa nemuririi

Advertisements

Posted on December 17, 2011, in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: