Adio, pică frunza… şi ne întoarcem la trecut

 

În ultimele luni anumite televiziuni ne-au intoxicat cu imagini şi amintiri din vremea comunismului. Unele greu de suportat, altele  nu-şi au rostul. Dar fiecare om s-a întrebat acolo, în sinea lui, ce-o mai fi şi cu asta. La ce foloseşte sau cui foloseşte.
Nu sunt nostalgic şi nu mi-e dor de comunism. Mi se pare însă de-a dreptul terifiant să aud, să văd că Ceauşescu devine obiectiv turistic, exploatat ca imagine pentru a atrage vizitatori. Prin sângele martirilor.Aşa ceva te lasă fără cuvinte.
De la penibila condamnare a comunismului în Parlament, după ani în care s-au relatat fapte şi evenimente din acea perioadă, azi ne mândrim cu el şi vrem să facem bani din asta.Reinventăm, reanimăm comunismul. Mi se pare, repet, de-a dreptul terifiant, şi nici măcar nu pot să invoc istoria. E prea mult pentru cei care au suferit sau murit. E prea mult pentru mine care, din fericire nu am fost membru de partid.
Nu cred că e momentul să facem din comunism prilej de pelerinaj, meditaţie sau păsuire. Îl iertăm sau uităm prea brusc. Că au fost şi anumite lucruri bune făcute nu neapărat de un sistem, ci de un popor, asta e altă poveste. Cred că revizuim prea repede istoria, faptele, curăţăm conştiinţele, le amăgim…cu ce?
Recomand celor care au uitat sau tratează cu superficialitate această ideologie care a făcut mii de victime, Arhipelagul Gulag scrisă de marele disident rus Soljeniţîn, (o carte pe care eu când am citit-o pur şi simplu mi-a venit rău de mai multe ori), un simbol al totalitarismului.
Dar, criza valorilor, a lipsei de repere arată clar că  suntem conduşi de oameni  care au  interese meschine sau hilare. Ţara noastră are valori perene (nu peşti care cresc în copaci sau alte aberaţii),  trebuie însă să mai ai şi cultură  ca să le vezi şi să le simţi.  Valori pe care, din fericire, le văd străinii în minunate documentare ca Wild Carpathia promovat de Prinţul Charles, sau de ziarul  Financial Times. Cât avem nevoie de România noastră, pe care, uite, ne-o arată străinii aşa cum este, ne-o fac cadou, pentru că noi am ajuns bolnavi de ură şi răzbunare.
Cât despre  comunism… până când va fi o istorie pe care să o privim fără să ne mai doară aşa de mult, mai este.

Advertisements

Posted on November 10, 2011, in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: