Republica Iubirii Celuilalt

Dacă avem republică nu trebuie să avem şi pâine? Mă întrebam în una din cărţile mele de eseuri. Şi continui să mă întreb pentru că tot nu m-am lămurit. Vreau să-i întreb şi pe ceilalţi, poate mă lămuresc ei. Poate ştiu ceva ce eu nu ştiu sau nu am observat. Între timp, oricum nu am văzut mai multă pâine pe masa fiecăruia, ci dimpotriva, mai puţină. Mai chinuită.   Schimbările orânduirilor sociale totdeauna şi aparent s-au petrecut spre binele poporului. De fiecare dată s-a invocat o viaţă mai bună pentru oameni. Şi cine nu ar fi crezut în momentele acelea de mari transformări sociale într-un sistem social just, într-o putere venită în spiritul ideii de dreptate şi democraţie. La adăpostul cuvintelor mari s-au petrecut însă fapte mici. Sistemul politic infam al puterii curuptă şi corupătoare a produs sciziunea între popor şi stat, dezmembrarea ordinii sociale, eşecul oricărei aspiraţii spre o societate mai bună.

Avem analişti, sociologi, psihologi care se grăbesc să-şi dea cu părerea despre orice se întâmplă pe această planetă, despre oricine, de parcă ei ar fi depozitarii adevărurilor nerostite până acum. În ultimul timp lumea e doar vorbită şi definită. Atâtea definiţii despre bine, virtuţi sociale, politice… ei se pricep în a descifra. Fireşte, e una din laturile facile ale democraţiei. Exprimarea aceasta nu înseamnă  şi o conştiinţă a binelui. E ca un joc de copii în care fiecare îşi arată cel mai bun cartonaş. Ca şi când ne-ar elibera un certificat de progres.

Dar ce facem cu cetăţenii? Avem nevoie de cetăţeni implicaţi. Reforma statului şi cea socială nu se face doar cu formatori de opinie dacă marea masă de oameni este inertă. Pentru unii grava scindare dintre stat şi om pare firească. Se lucrează în continuare în acest sens. Ce ar mai fi  aceşti conducători fără popor? Nimeni. Şi nimic.  Aspectele acestei oratorii nu se transformă în ceva bun, vrajba şi mizeria socială domnesc şi divid mai departe. Oratorie fără pâine. Oratorii  însă îşi realizează visul propriei bunăstări. Şi nu sunt persoanje aleatorii, ci bine alese, adevărul nu trebuie aflat decât din gura unora, nu spus de către oricine căci trebuie să te legitimeze ceva, trecutul, sau orice altceva ca să vorbeşti, vorba aceea, ce-ai făcut nu în ultimii cinci ani, ci douăzeci de ani. Dacă nu ne place nu te putem asculta.

Eliberarea statului din mâinile clasei corupte şi refacerea lui după principii morale, sociale, istorice, revenirea la sentimentul de pace şi alinare socială. Asta avem de făcut. Atât cât va mai exista stat aşa trebuie să arate.    Când priveşti în istorie la forma republicii, ea a fost destul de diversă – sclavagistă, populară, democratică, etc. Platon visa la o republică cu sclavi, Rousseau la o republică  cu adevărat în slujba poporului. Dictatura comunistă a avut şi ea forma ei de republică… Aşadar, republica poate avea o formă destul de aleatorie.

Îţi dai seama că de fapt  republica nu înseamnă pâine, iar pe măsură ce ne pierdem drepturile de cetăţeni e posibil să  trăim cea  mai gravă formă a statului. Republica în care trăim azi nu înseamnă nici drepturi, nici democraţie. Democraţie,  un cuvânt cu care omenirea s-a jucat secole de-a rândul, dar nu l-a înţeles şi aplicat. Pentru mine însă o republică fără pâine e o republică fără sens.

Aş propune şi eu un model de republică – Republica Iubirii Celuilalt. Pentru că iubirea este arta de a fi pregătit pentru aproapele tău.

Advertisements

Posted on September 17, 2011, in social and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: