Egypt. Mirajul lui Amon-Ra

Când am aterizat pe aeroportul din Cairo mi-am dat seama că mă aflu într-o altă lume. Egiptul, Perla Africii. Deşi eram după un zbor de noapte nu mă gândeam decât la minunile pe care aveam să le văd. După formalităţile din aeroport ne-am îndreptat spre oraş. Străzile din Cairo sunt atât de bine luminate şi pline de forfotă încât ai senzaţia că e ziuă. E foarte cald, deşi suntem în luna septembrie. Drumul e destul de lung, dar nu-mi permit nicio clipă să închid ochii. Nu se poate. Eşti în Cairo, oraşul mult visat, eşti aproape de Piramide, mai e puţin şi le vezi, e incredibil.   Am ajuns în New Giza.

La scurt timp se aude cântecul muezinului – chemarea la rugăciune a musulmanilor. Am sărit brusc din somn pentru că nu am ştiut ce se întâmplă. E un glas tânguitor care-l invocă pe Allah…    Mă aflam de câteva ore în Cairo şi eram avidă, vroiam să respir mult, repede din această atmosferă. Dimineaţa plecăm spre Memphis, vechea capitală a Egiptului, oraşul morţilor. Sakkara, Piramida în trepte a regelui Zoser al cărui sfetnic a fost ilustrul Imhotep medic şi arhitect. Se spune că acest monument a fost ridicat după ideile lui. E tot o forfotă de comercianţi cu simboluri antice, nisip, soare, cămile, localnici care vor să faci poze cu ei pentru o liră. La Templu ne amestecăm cu alţi turişti, nemţi, ruşi, chinezi, arabi.

E cald la Sakkara. E cald oricum şi mi-e sete. Cer apă şi nu am de unde să beau. De câteva ore mi-era sete, dar mi s-a explicat că sunt în Ramadan şi nu se vinde apă până la ora şase. Când spun ghidei zâmbeşte şi repetă după mine mirată. Nu înţelege cum poate să-mi fie atât de sete. Dar nici eu nu înţeleg cum pe căldurile astea e aşa de înfofolită şi nu transpiră deloc, chiar dacă hainele par din bumbac. Ce-i drept e o ghidă drăguţă, o cheamă Shaima cu care te poţi înţelege uşor pentru că e comunicativă şi prietenoasă. Ne povesteşte şi ne povesteşte.

Mă uit după un firicel de apă, undeva. Nu se poate, ăsta e chinul lui Tantal. În cele din urmă Shaima, se îndură şi-i spune şoferului să-mi dea apă. Am fost uluită, consternată, avea apă în autocar şi m-au lăsat să sufăr atât.   După ce m-am săturat de apă am putut să-l privesc pe Ramses al II expus la muzeu. Memphis e o zonă încărcată de o istorie fascinantă.

Deplasarea la Giza. Când coborâm din autocar aglomeraţie, vânzători de tot felul de lucruri, inclusiv apă. Facem poze pe lângă statui, sfincşi, palmieri sub soarele Egiptului. Sfincşii netemători înconjuraţi de palmieri şi mici fiinţe ca noi plimbându-se şi întrebându-se cum a fost posibil asta. O exprimare colosală a minţii umane sau altceva? Piramida lui Keops, Piramida lui Mikerinos şi Piramida lui Kephren. Aici au fost depuse trupurile faraonilor acum patru mii de ani. E fabulos. Suntem în faţa lor, le privim. E greu de crezut că omul a făcut asta acum câteva mii de ani. Am analizat cât am putut baza, forma pietrei, tăietura şi nu găseşti corespondentul uman în această realizare. Mi se par însă foarte singuratice, cu adevărat din altă civilizaţie, una veche şi misterioasă.    Intrarea în Piramide, mai puţin în cea a lui Mikerinos care este destinată doar cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă, a fost un moment unic. Ceva ce nu ai crezut, văzut, sau sperat.    Coborârea se face printr-un tunel îngust care nu-ţi permite să te deplasezi decât aplecat în şir indian. Odată intrat acolo nu te poţi opri sau răzgândi, trebuie să mergi mai departe, în interiorul piramidei. E un miros închis, vechi de câteva mii de ani.  Arhitectura interioară e uluitoare.

Marele Sfinx cu chip de om şi trup de leu  e falnic, te priveşte ca de pe altă planetă, sigur, etern. Câte generaţii au pierit pe lângă el… Faţă în faţă cu Sfinxul. Ce feerie spirituală! Grandiosul Sfinx. Coborâtor în aceste lumi în care îşi arată faţa.

La Dashur, o zonă de asemenea deşertică, ne deplasăm cu microbuzul prin nişte aşezări în care sărăcia şi mizeria par inspăimântătoare, deşi drumul e bine păzit de poliţia înarmată pentru turiştii care trec pe acolo.E soare…deşertul se întinde misterios, amplu. M-aş adânci în acest deşert fără teamă. Piramida Roşie   construită de faraonul Sneferu dăinuie peste veacuri, puţin mai încolo şi Piramida Înclinată.Intrăm în Piramida Roşie. Pătrunzând în adâncul Piramidei nu am avut nicio fobie. Spiritele faraonilor pluteau pe aici parcă, o linişte a veacurilor ce s-a scurs peste toate astea, o măreţie a civilizaţiei egiptene. Mergem mult mai mult. Aerul mi se pare irespirabil şi cineva îmi dă un şerveţel umed să-l ţin la gură şi nas.De aici de sus e splendid să priveşti nisipurile deşertului.

Deplasarea la Alexandria, oraşul Cleopatrei şi a lui Antoniu. E o zi la fel de caldă. Suntem încă în Ramadan. Mi-am asigurat deja proviziile de apă.   Pe faleza mării, Citadela Kait Baz ridicată pe locul farului. Mă uit, pe undeva pe aici au existat cândva palatele Cleopatrei, înghiţite probabil de ape. Mediterana are o culoare superbă, violet. Servim prânzul la un restaurant pe faleză. Priveam nemărginirea mării şi parcă vedeam istoria, parcă vorbea. Cea mai fascinantă este Biblioteca din Alexandria, reconstituită. O splendoare a zilelor noastre.

Ne întoarcem. Soarele stă să apună. Pe autostrada – există o infrastructură foarte bună, maşina goneşte cu viteză. E o zonă deşertică,dar şi case în stil oriental, înconjurate de verdeaţă, opulente.Imediat după ce soarele apune, şoferul opreşte maşina şi  serveşte masa. La fel şi  Şhaima. Într-un fel, credinţa lor e de invidiat pentru că ţine de conştiinţă. Le respecţi credinţa şi aştepţi. Contempli  apusul. Un apus superb, de vis. Nisipul căpăta altă culoare, umbrele palmierilor păreau mai făţişe, curmalii la fel de înalţi şi impresionanţi.Am ajuns noaptea în Cairo, iar aici noaptea e ca un miraj.

Mergeam pe străzile din Cairo, în grup fireşte căci singură nu aş fi avut curaj să ies şi asta pentru că într-o zi, nişte puşti care se ţineau după noi – aici străinii sunt priviţi  într-un fel ciudat de o parte a populaţiei – au aruncat cu o pietricică în mine, considerându-mă probabil scandalos îmbrăcată. Contrastul claselor sociale este foarte mare – de la bogăţie, la o sărăcie cruntă şi extinsă pe zone, aşezări. Curios, păreau foarte împăcaţi şi nu-mi explicam cum, de ce. Apoi m-am gândit că religia este cea care îi ţine aşa. Oriunde ne aflam, muzee, magazine, îşi fac rugăciunea pe un mic covoraş. Iar femeia musulmană mi se pare destul de pătrunsă de admiraţie şi convingere pentru religie. Mândria ei islamică te face să crezi asta.

Ardeam de nerăbdare să-l văd pe Tutankhamon la Muzeul de Egiptologie. Să-i văd mumia. Un loc impresionant, artefacte, sarcofagele în care a fost găsit faraonul Tutankhamon, măştile de aur…inimaginabil. Fără cuvinte. Doar o trăire ce nu poate fi povestită. La muzeu iei contact cu o civilizaţie veche, o bogată colecţie de artă, comori din mormântul lui Tutankhamon, faraonul copil, statuia din aur, bijuterii, animale ciudate…Mumii… am văzut atâtea mumii, parcă trăieşti în alt timp. Şi scribul, care avea o mare importanţă în vreme, stând cu picioarele încrucişate. Cât am alergat prin muzeul  Louvre din Paris să văd scribul egiptean expus, iar când am ajuns în faţa lui m-au uimit ochii.Ochii aceia păreau vii. M-am aşezat în faţa lui, dacă aş fi putut să stau tot aşa cu picioarele încrucişate şi cu pana în mână şi să-l conteplu minute în şir. Scribul părea foarte atragator pentru mine, chiar mai atragator decât o pânză de Delacroix, pe care oricum îl admir.

Câţi zei…Şi câtă putere spirituală în exprimare.

E ultima zi de Ramadan. Străzile din Cairo sunt arhipline. Sunt mii de oameni, sărbătoresc. După ce vedem Cairo Tower, facem o plimbare pe faleza Nilului pentru că vom merge pe vapor într-o croazieră cu cină tradiţională, dansuri, mâncăruri specifice.

Cairo Coptic,un loc vechi, biserica creştină suspendată. Moscheea lui Mohamed Ali, se află pe colină, e o clădire cu multe cupole, palmieri. Aglomeraţie, turişti, arabi, un amestec care nu m-a făcut să mă simt altfel.  Ne-am îmbrăcat în costume tradiţionale, papuci.Am intrat în moschee fără nicio constrângere, am stat aşa cum stau musulmanii. Moscheea are covoare roşii,  lampadare care luminează. Oraşul Cairo se vede de sus splendid. Mă întrebam dacă asta este sau poate fi o lume în care pot să-mi trăiesc visul. Practic, prima vizită a fost doar o provocare pentru că toate sentimentele încâlcite generate de cultura şi civilizaţia aceea trebuia definită. Dintr-o dată nu acceptam să mă opresc aici pentru că eram şi mă simţeam un învins. Şi care a fost cea mai mare provocare? Nu când am intrat în moschee, nu la piramide, ci când grupul acela de puşti a aruncat cu o pietricică după mine…

Revoluţia din Egypt mi-a dat un sentiment de bucurie. Am văzut cum trăiesc arabii, cât de săraci sunt. Cum spunea şi ghidul român Mubarak în mod deliberat în ţinea aşa pentru a-i putea manipula. Am fost în Piaţa Tahrir unde a izbucnit revolta şi m-am simţit un pic aproape de acest neam. Desigur, despre Egypt este de povestit enorm.

 

 

 

 

 

 

 

Dashur, Piramida Inclinata


 

Cairo coptic, alaturi de Shaima

Dashur, la iesirea din Piramida Rosie.Septembrie 2010.

Advertisements

Posted on September 10, 2011, in cultură and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: