La Foisor

Nu pot sa mă așez să scriu, trebuie întâi să savurez, să mă umplu de natură, munte, fructe care atârnă din plin pe crengile copacilor. Să-mi ridic armonia inspirației și să scriu.Ce scenariu frumos e natura! Să fim fericiți în ale ei versuri, poezii schimbate des, fumuri de glorie. Ce pot să spun? E mult de când nu mai m-am atașat de lucruri nobile, inspiratoare. Am trecut prin isteria gândurilor pesimiste, prin cordoane de plăceri fugitive. O, cât m-am putut ocoli ca să pot să mă desfrânez puțin.Acum sunt în temnița plăcerii soarelui,a naturii, a fructelor coapte.A numirii mele ca individ.Sunet de cenușă m-a stropit și mi-a înverzit cazul.Mi-am imaginat o preascumpă lume în care pot să cred.Am inventat chemarea și căutarea, focul din care vin adăposturi de vrajă.Ne-am propus să trăim în colaborare cu tot ce este străin,cu tresărirea fiecărei vietați, a compunerii mersului ei prin cuib.Fugim și iar fugim de toate insistențele care ne-ar putea doborî creativitatea.Am atins natura și m-am pătruns.O, da, este viața de care am nevoie și pe care o preaslăvesc,să fim în natură, în viitura ei turbată de frumos.Locuiesc din ce în ce mai des cu un gând de pricepere, cu un soi de stea luminoasă care mă veghează în fiecare seară și-mi spune noapte bună.Toate îmi vorbesc despre o lucrare tainică.Merg să cumpăr  ființa și s-o legitimez.Să-mi exclud insuficiențele,deformările.Să mă trezesc dimineața și să cânt cântarea zorilor.In foișor s-au trezit gândurile mele stranii de adaptare la scenariul naturii.In blanița florii de câmp.Da, suntem mai de temut atunci când iubim căci visele noastre se pot transforma în realitate.In menajamentul florii din foișor îmi desfășor gândul, emoția de trecere de la indiferență la pasiune. Sentința de care mă apropii este plăcerea.Am sărutat istoria pentru timpul dat.M-am fragmentat cu totul…Am căzut, dar am știut că singur mă pot ridica și continua.Singur pot tresări de amintiri și nevolnicii.Binele și răul pot locui împreună pe această planetă dacă suntem un pic toleranți și de bună credință.Cât de mult putem ridica privirea atunci când cel de lângă noi ne oferă toleranță, compasiune,ajutor.Cât de buni putem deveni și, firește,cât de mult îl putem iubi pentru că ne-a oferit din darurile sale.Aici, la foișor, am trăit bucuria de a nu-mi termina visul, ci de a concepe unul nou, mai frumos – aproapele meu. Dar nu flămândul de care vorbeam, ci aproapele bogat, cel ce trăiește în privilegii și nemăsurat confort. Si m-am trezit că pot fi mai bun iubindu-l pentru gramul de liniște și inspirație din foișor.M-am trezit că pot să trăiesc fără înverșunare.M-am trezit că pot să trăiesc cu mine și cu el în această epocă și în orice altă epocă.M-am trezit că pot să mă las în voia tuturor frumuseților fără să crâcnesc că locuiesc pe o planetă muribundă, secatuită de lăcomie și destine austere.Culmea e că pot să-mi revin în tot soiul de minuni și aventuri inerente.Culmea e că trăiesc și suprim durerea.Cât de mult îmi doresc Invierea…O, credința care mă tulbură este Invierea.Am secătuit orice forță de măcinare, durere si fantezie gri.Suflul meu este să cred că pot fi sau adormi în timide recreeri, vise nocturne ale  brazdelor cu roșii cărora le dau târcoale pentru că, nu-i așa, avem criză,deci avem de toate,sărăcie,foame.Facem trecerea mult mai simplu la o nouă lume – mult mai curajoasă pentru că aproapele nostru, privilegiatul este cu noi, este în asentimentul nostru de a trăi frumos.

Inspirație de foișor și grâne mărunte,o,Doamne!Vreau Chipul Tău mai mult.Am așternut amintirea unei noi societăti, a faptelor concrete și prilejuite de bunătate.O să cred din nou în toate dintr-un singur gând,cel al apropierii de omul bun,vrednic să schimbe această lume, vrednic de trăirea mea, a noastră.Să trăim în puzderia de flori de câmp și de animație a gâzelor.A unui glas de cocoș îndepărtat.Se trăiește, se scumpește dorința,dar noi vom fi alții, vom ridica baraje de uniune și vom fi împreună.

Doamne, darurile Tale mă conving.Voi fi al Tău.Voi fi al altora.Voi fi pretutindeni și voi trăi cu Chipul Tău.

Voi fi poate mai regăsit ca de obicei, infinitizat, subțiat la calda apropiere de valorile  cerului.Am umblat într-un schimb de ființe și priviri.Câtă tăcere mă poate inunda, dar totuși vibrez,mă recoltez, mă avânt în sufletul omului ca un bob de grâu ca să-l privesc…

Stau în odaia lui de alături și aștept să mă culeagă,să-i fiu brâu de liniște  și cutezantă.Să mă ridic la toate nivelele de excepție pentru a-i săruta privirea.Sunt mult mai mult decât se poate obișnui cineva cu mine. Sunt fără frâu.Dar cu gând amplu.Sunt pentru toată liniștea omenirii și puțin așternut.Sunt…sunt…Lumea asta are o putere de a mă liniști colosală, de a umbla cu mine oriunde,fără sa-mi fie teama.Am umblat de multe ori fără mine pentru că mi-era teamă să arat cine sunt și ce vreau. Ce trezire mai mare decât a lumii și a relativității vrei? Ce sfârșit de vară mai sublim și cu acest adăpost-foișorul? E timpul renașterii. E timpul să fim fericiți și adăpostiti pe planeta noastră.E timpul să fim ceea ce suntem. Un noian de iubire și fericire.

Advertisements

Posted on August 22, 2011, in literatura and tagged . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: