Monthly Archives: June 2011

În curând, Fiii Gândului

In curând va apare noua mea carte FIII GANDULUI. Este o carte de revelaţii, viziuni, trăiri în timp şi spaţiu, contactul cu o altă civilizaţie căreia eu îi spun Fraţii noştri şi avem un singur Creator – Tatăl nostru. Aceste revelaţii sunt redactate sub formă de eseuri, încercând să respect fidelitatea lor şi de asemenea ordinea, intersectate pe alocuri cu aspecte sociale ale Planetei Pământ.
E adevărat cu unii aşa-zişi critici nu prea înţeleg ce spun şi inventează teorii în legătură cu stilul meu, dar asta nu mă face mai vulnerabil.
Trăim într-o bulversare spirituală. Dar eu, cel puţin cred. Cred într-o lume mai bună. Într-o Românie în care merită să trăieşti. Merită să crezi în Ea… În izvoarele ei… Tot ce e mai sfânt e o Românie liberă. Ne-am vindecat de multe dureri ale istoriei, trebuie să trecem şi peste asta. Să nu ne menajăm în a lupta şi spera pentru că va fi bine.
Să iubesc România e mai bun decât orice.

Ieşirea din Provizoratul istoric

          Motto “Îndemn la corectitudine administrativă şi responsabilitate. Dacă nu se termină circul politcianist, o să se termine pâinea, pentru prea mulţi dintre oameni”
            Am citit de curând o carte deosebită. Se numeşte Provizoratul istoric, autor Alteţa Sa Regală Principe Radu al României. O carte pe care am primit-o cu autograf cu ocazia lansării sale la Palatul Comunal Buzău pe 25 martie, de Buna Vestire.
            Înainte însă de a o citi, am ascultat discursul Alteţei Sale Regale, un discurs extrem de realist, profund despre societatea românească de azi, dar şi o rememorare a istoriei poporului român de când s-a constituit ca stat şi contribuţia regalităţii în acest sens. Sunt idei pe care le-am regăsit în carte. Sunt idei pe care unii nu le-ar găsi adecvate nu din ignoranţă, ci teamă. Teama e o mai veche problemă a noastră şi a reprimat mult din spiritul românesc. Ne este teamă de istorie de aceea am modificat-o, schimbat-o, anihilat-o. Nu am fost lăsaţi să ne cunoaştem şi să trăim istoria aşa cum a fost ea. Permanent a existat cineva care ne-a prezentat lucrurile la rang de adevăr cu totul altfel.
            M-am regăsit ca cetăţean român în expunerea ASR, revoltat de starea societăţii româneşti, instituţiile decridibilzate, statul român parcă a ajuns o joacă în mâinile cuiva.”România provizorie pot fi vindecată doar dacă societatea românească se mobilizează şi face un pas generos şi responsabil înainte”
            Acesta este adevărul, avem nevoie de mobilizare. Mobilizarea ar trebui conştientizată în mod convingător mult mai mult. Suntem un popor care deşi percepe adevăruri dureroase, se resemnează,aşteaptă să fie condus,îndrumat, iniţiat în spiritul revoluţionar. Asta e starea lui de nefericire.Şi eu vreau o Românie mobilizată, care să lupte împotriva acestei deformări statele, să revină la demnitate şi prosperitate.”Mercantilismul şi superficialitatea au adus mediocritate în spaţiul public, au instalat modele false, cu grave consecinţe sociale”. Sau : “În istorie când un popor nu mai poate îndura, când un sistem îşi umileşte proprii cetăţeni, când nu mai există demnitate şi nici speranţă, atunci se petrec marile schimbări. Pentru că viaţa fiecăruia dintre noi este făcută deopotrivă din idealuri şi din lucruri simple” Da, aşa este,  “ politica nu a servit instituţiile, ci le-a aservit”.
            Îndrăznesc să spun că Provizoratul istoric este o carte care merită toată atenţia şi aplecarea pentru ca în România să se schimbe ceva. Eu însămi mă simt în acest Provizorat şi as dori să ies, să trăiesc într-o Românie prosperă şi democratică.
            Vorbeşte ASR undeva în carte despre tinerii plecaţi peste hotare la studii care pot fi noii paşoptişti. „Sunt studenţii români de astăzi care studiază în străinătate şi care, precum paşoptiştii, oscilează între afecţiunea faţă de identitar şi nevoia culturală de igienă occidentală”. O, cât mi-aş dori o asemenea elită intelectuală! România să nu mai fie “ un mare orfelinat în care găseşti de toate.” Să regăsim demnitatea, respectul, dragostea de naţia românească. Şi cred că ne putem ataşa fără teamă de acest proiect – România Altfel. Pentru că fiecare dintre noi are nevoie de demnitate naţională, nu doar personală.

Foto: Scriitorul D.I.Dincă, ASR Principe Radu al Romaniei, Elena Radu

Deşertul verde

Uneori simt nevoia să merg la ţară şi să ies în câmp. Să privesc şi să meditez. Poate chiar să prăşesc câteva rânduri. E un fel de a mă revitaliza, de a rămâne aproape de ceea ce înseamnă viaţa la ţară şi nevoile omului simplu.
Ţăranii vlăguiţi de muncă îşi iau sapele şi se urcă în căruţe. Sub un cer azuriu se aud doar glasuri de păsărele. Nu mai e nimeni şi pretutindeni o mare frumuseţe – culturi de grâu, porumb, lucernă, rapiţă, fasole, etc. Se întind ca un deşert verde pe care îl admir cu nesaţ. E scânteia de viaţă a poporului român, acest minunat sol roditor.
Nu cu mult timp în urmă, aflându-mă în Egipt am văzut  şi locuri sufocate de sărăcie şi mizerie.  Arabi  care pur şi simplu stau pe străzi,  înconjuraţi de deşert. Dar nu de un deşert verde, ci un deşert fără viaţă, nemilos… Atunci, ca şi acum mi-am dat seama căt suntem de binecuvântaţi cu acest pământ minunat în care ne refugiem ca să supravieţuim.
Problema e că, deşi nu avem deşert în jurul nostru, ne scăldăm într-o sărăcie ce pare eternă. Sărăcie numită mereu cu alţi termeni – cândva pentru că eram comunişti şi necompetitivi, alteori s-a numit tranziţie, criză… şi tot aşa.
Dar pentru că nu îmi pierd speranţa şi cred în renaşterea României, citez din Fiul din copcă: “Vedeam conturul României undeva, în fundul unui crater foarte adânc, iar deasupra, pe marginile lui, dansau înlănţuite maimuţe negre, înalte şi păroase. Dansau deasupra României înfundate… Deasupra României iubite… Numai că  acolo, în străfundul acela întunecat ea era verde. Toată România din prăpastie era verde…”