Monthly Archives: May 2011


Sunt uluită şi consternată de ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu caii de la Letea. Din păcate iresponsabilitatea şi lăcomia nu mai ţin cont de nimic.Imaginile acestea terifiante mi-au adus aminte de o scenă din filmul Misfits cu Marilyn Monroe şi Clark Gable. Scena capturării cailor sălbatici. Aceeaşi cruzime,(desigur tot în numele unui interes).În film însă, în cele din urmă, caii au fost salvaţi şi lăsaţi liberi.
Mă întreb cât va mai rezista şi Herghelia de la Cislău în condiţiile în care au fost tăiate subvenţiile de la bugetul de stat. Oricum, exemplarele de cai pur-sânge s-au împuţinat. Sper că mândra şi frumoasa herghelie să nu devină într-o zi altceva decât a fost sau cel puţin decât ceea ce este acum.

Advertisements

Herghelia Cislau

O zi superbă de mai, salcâmii au înflorit. Mă îndrept spre Herghelia Cislău, una din cele mai frumoase herghelii din judeţul Buzău. Un loc pe care îl frecventez de foarte mulţi ani pentru echitaţie şi despre care am scris de nenumărate ori. Mi-era dor de Varlaam, calul meu. Spun “al meu” deoarece mă simt extrem de ataşată de el.
Redau mai jos unul din articolele publicate.

                                              Muntele Athos şi câmpiile Cislăului
            Cineva s-ar revolta văzând această alăturare, dar percepţia la nivel individual, spiritual, ne dă dreptul să spunem ceea ce simţim sau credem, fără a săvârşi, cu vinovăţie, vreo eroare sau blasfemie. Obiectul cunoaşterii este revelat de anumite fapte fără a accepta prin constrângere locuri de cult lângă care nu ai trăit îndeajuns sau nu le-ai inţeles suficient.
            Cândva, într-o vară am mers la muntele Athos, desigur pe lângă el, căci nu aveam voie să coborâm de pe vas, cu toată smerenia mărturisesc că nu am avut un sentiment de plenitudine religioasă, admirând ce-i drept inălţimea acestor munţi care atingeau norii şi se acopereau cu ei. Muntele părea tăcut, se vedeau mănăstirile, iar noi parcă aşteptam o minune care nu apărea. Apoi, nişte delfini jucăuşi care urmăreau feribotul ne-au atras atenţia, iar muntele s-a pierdut în zare.
            Nu am dat mare importanţă evenimentului, a trecut pur şi simplu, când, aflându-mă la Herghelia Cislău mi-am dat seama că acesta este un loc în care iţi doreşti să vorbeşti cu Dumnezeu, iar Athosul, unde visam trăiri deosebite şi încununate de împliniri sufleteşti nu mi-a revelat nimic. Gustul amar şi dezamăgirea abia acum le simţeam.
            Să mă explic. Cislăul este unul din locurile în care m-am simţit binecuvântată şi inspirată înainte de vizita la Athos. Dar suflul credinţei l-am avut acum, păşind în acest peisaj mirific, contemplând dealurile cu faneţe, pădurile de pin, salcâmul negru. Pe câmpii pasc liniştiţi şi nestingheriţi caii din herghelie cu mânjii alături, temători ca nişte căprioare. Ai sentimentul că Dumnezeu va coborî, că-L vei intâlni.
            Dealurile par tăcute deşi spun multe despre vatra neamului. Pe aceste dealuri Sergiu Nicolaescu a turnat  secvenţe de film, iar herghelia se vede în splendoarea ei. Inca mă mai minunez când văd aceşti cai superbi, pe Varlaam – un pur sânge englez de Cislău –  unduindu-şi forma în galop, tânăr, brun, cu coama răvăşita de vânt. Dacă nu îl domini devine mai nărăvaş, e antrenat pentru curse, sprinturi. Pentru a câştiga trofee.Cu greu îl ţii în  padoc. Libertatea e câmpul. E clipa în care poţi depăsi absolutul. Se aude tropotul celorlalţi cai, ca un imn al sălbăticiei.
            Frumuseţi pe care le-ai gustat şi de care ţi-e greu să te desparţi, un loc ideal pentru cei care iubesc caii şi vor să facă echitaţie. Pentru cei care vor să creadă. Si, pe lângă asta, un sentiment veteran – tradiţia locului cu tot farmecul sau falsul lucrurilor noi.
            Adie vântul pe aleea din interiorul hergheliei străjuita de pini înalţi, un vuiet uşor printe crengi care parcă doar trece pe aici pentru că drumul lui este infinit. Vrei să pleci cu vântul, dar te opreşte în loc frumuseţea trandafirilor sau un mânz blând fugit de lângă mama lui. Sunt clipe de inspiraţie şi credinţă. Aici, dacă aş putea aş depozita singurul adevăr pe care-l cunosc. Ma bucur că acest loc încă nu a ajuns pe mâna investitorilor strategici, că a rămas în patrimoniul statului deşi a trecut prin perioade şi mai grele.
            Prin revelaţie, Cislăul a devenit mai preţios decât muntele Athos. Adevărat, credinţa îti vine din propria matcă, din viţa strămoşească. Preamărirea locurilor a facut din noi oameni dârji şi buni.
            Varlaam, pur sânge englezesc, aleargă pe câmpiile Cislăului extrem de liber, de convins…In toată splendoarea lui, ca-n povesti.
            De ce să fii doar în trecere?